Winter Edition – 20 Decembrie 2018

Highlights     –    Program

Pe 20 Decembrie 2018 punem copilăria pe șine. O îmbarcăm într-un tren unic și cu mic cu mare, timp de o zi, vom descoperi bucuria pură departe de tablete și telefoane.

Este anotimpul sărbătorilor creștine, al omătului de culoarea purității copilăriei, al căldurii sufletești manifestată prin daruri.

O călătorie magică pe tărâmul din inima munților. Regatul lui Moș Crăciun se mută pentru o zi în Transilvania și își va deschide porțile. Copii vor deveni spiriduși, magi, colindători și meșteri în  fabrica de daruri a lui Moș Crăciun.

O călătorie în care abilitățile individuale, dar și munca în echipă îi vor transforma în vedetele zilei. De la masa luată în comun, formând astfel marea comunitate a  regatului lui Moș Crăciun din inima munților, până la explorări în mici echipe deopotrivă curajoase și curioase, copii vor deveni făuritori de ornamente pentru bradul de Crăciun și cadouri pentru cei dragi, patiseri ai biscuiților, ce vor ajunge dar către Moș și colindători străvechi .

De 20 Decembrie,  dedicăm copiilor de toate vârstele un tren special.  O garnitură formată din trei vagoane va pleca din Gara de Nord către Sinaia.

Intrăm în Sinaia prin Salonul Regal și cu mic cu mare ne îndreptăm spre Prima Școala din Sinaia, unde timp de o zi ne vom bucura împreună de o mulțime de activități: atelier de colinde, vom făuri podoabe pentru brad și daruri pentru cei dragi, prăjiturele pentru Moș Crăciun și păpuși din lână.

După masa de prânz ne reîntoarcem în gara Regală și la focul șemineului vizionăm un film despre Crăciun și vizităm Muzeul de Trenulețe. Înainte de plecare vine Moș Crăciun care se îmbarcă cu noi în tren și ne însoțește cu daruri și povești până la București.

  Highlights 

  • Trei vagoane speciale, toate dedicate și decorate special pentru copii, în spiritul Crăciunului.
  • Prânz de sărbătoare.
  • Magi, Crăciunițe și spiriduși ne vor însoți la bordul trenului.
  • O zi întreagă de activități specifice Crăciunului.
  • Ateliere educative în care copiii vor învăța despre sărbătoarea Crăciunului, importanța darului, bunătății și tradițiilor.
  • Povești de iarnă special documentate pentru copii.
  • Adulții vor avea program special: degustări de vin și brânzeturi, povești despre Regalitate și Crăciun, vizionare de film și atmosferă relaxantă în biblioteca primei școli din Sinaia.

  Program 

  • Plecare la 08:10 din Gara de Nord / Peronul 1.
  • La 09:40 intrăm în Sinaia în atmosferă de sărbătoare prin Salonul Regal.
  • La 10:00 ne îmbarcăm în autocare și pornim spre Prima Școala din Sinaia, actualul Centru Cultural Carmen Sylva.
  • Timp de trei ore vom fii spiridușii din atelierul de daruri a lui Moș Crăciun – vom confecționa podoabe pentru bradul de Crăciun, biscuiți pe care îi vom dărui Moșului, daruri pentru bunici și părinți, vom învăța colinde străvechi, ca mai apoi să pornim cu toții la colindat.
  • Între 13:00 și 14:30 vom avea masa de prânz într-o atmosferă de sărbătoare, cu bucate tradiționale de Crăciun.
  • De la 14:30 la 16:30 copiii și părinții vor participa la vizionare de film de Crăciun și la o fascinată vizită în lumea trenulețelor din Muzeul Trenulețelor din Sinaia.
  • De la 16:30 la 17:30 împodobim bradul și ascultăm colinde în așteptarea lui Moș Crăciun.
  • La 17:30, după o zi memorabilă, ne vom urca la bordul Kinder Express pentru a reveni la București, avându-l pe Moș Crăciun alături de noi.
  • Sosire la București la ora 19:40.

Kinder Express Social Edition va pleca a doua zi, în 21 Decembrie, cu un grup de copii din centrele de plasament, pe același traseu și același program. O parte din veniturile generate de vânzarea biletelor din 20 Decembrie vor fi direcționate pentru a oferi un dar acestor copii.

Hai să le dăruim o zi specială, la fel ca a noastră!

Eveniment comunicat de

RadioGuerrilla

Parteneri