Program Kido Express – Winter Edition
Moş Crăciun caută spiriduşi de toate vârstele!
Spiriduşii şi Moş Crăciun îşi aşteaptă plini de entuziasm noile ajutoare, alături de care se vor îmbarca într-o aventură fără precedent, numai la bordul Kido Express – Winter Edition, trenul care dă oficial startul magiei Crăciunului. Acum scrisorile sunt nesortate, necitite, jucăriile nu sunt terminate, iar lista cu lucruri de făcut în Laboratorul lui Moş Crăciun este foarte lungă. Moş Crăciun anul acesta are nevoie de ajutorul tău!
Încă de la prima oră pornim cu entuziasm la drum, așa că la ora 08:05 suntem deja îmbarcați în Kido Express, gata să îi cunoaștem pe liderii echipelor de spiriduși, nu doar ca ne vor transforma în ajutoarele Moșului, însă ne vor asigura distracția pe durata întregii misiuni.
Prietenii noştri vor fi întâmpinaţi cu muzica veselilor spiriduşi, vor primi fiecare chiar înainte de a urca în tren câte o căciuliţă specifică, simbolul care garantează accesul la bordul Kido Express – Winter Edition. După ocuparea locurilor, Controlorul va anunţa plecarea spre marea aventură şi se va asigura că toţi pasagerii primesc Biletul Magic.
Spiriduşa HabarNam a venit cu reţeta specială a unui parfum magic! Aşa că vom forma echipe de spiriduşi părinte-copil şi fiecare echipă va primi toate ingredientele pentru crearea unui parfum de Crăciun cu vanilie, portocală şi scorţişoară.
Trenul deja a ajuns în gară şi lista lungă cu lucruri de făcut ne aşteaptă! Conduşi de echipa formată din Lady Winter, Gingerbread, Controlor şi Spiriduşi ghiduşi pornim spre Laboratorul lui Moş Crăciun.
Ora 10:00 ne găsește la Casinoul Sinaia, aici vom fi conduşi în Laboratorul Moşului – Departamentul Spiriduşilor! Acesta este locul în care vor rezolva spiriduşii o bună parte din lista de lucruri pe care le avem de făcut, iar cei mari sunt trimişi să facă ce au găsit pe lista lor, în Departamentul ETPNA! În traducere liberă: E timpul pentru noi adulţii.
Toţi copiii vor primi şorţuleţe speciale pentru a începe treaba de spiriduşi. Timp de 3 ore vor avea parte de ateliere diferite. Pentru început, Moşul le mulţumeşte copiilor pentru prezenţă şi ajutor pentru ca mai apoi să le comunice şi prima lor misiune: lipirea şi punerea timbrelor pe toate scrisorile sale colorate!
Când micile ajutoare sunt aproape de finalizarea misiunii, telefonul sună şi din nou răspunde Spiriduşul-Şef, care îl pune pe difuzor pe Moş Crăciun. Acesta le transmite că are din nou nevoie de ajutorul lor! De această dată toate păpuşile începute de spiriduşi trebuie finisate, aranjate şi gata să fie expediate! Fiecare copil va crea o păpuşă exact aşa cum şi-o doreşte în primul colț tematic.
Odată împachetată, fiecare păpuşă va fi etichetată cu numele copilului care a confecţionat-o. Toate cadourile vor fi luate de către spiriduşi, pentru ca mai apoi, spre marea surprindere a micuţilor, să fie puse de către Moş Crăciun sub brad, în seara de Crăciun.
Distracţia continuă, în al doilea colt tematic îşi face simţită prezenţa Crăiasa Zăpezii, cu un cadou special pentru toţi copiii: un spectacol cu Gheaţă carbonică! Ajutaţi de spiriduşi, copiii vor asista la experimente cu gheaţă carbonică şi vor afla noi informaţii despre gheaţa specială a Crăiesei Zăpezii, vor învăţa cum să transforme apa plată în minerală, cum să facă explozii şi să realizeze baloane cu fum, cu ajutorul spumei de baie şi a gheţii.
După un atelier atât de exploziv, e momentul să luăm o pauză de masă! De la ora 13:00 vom lua un prânz pe măsura eforturilor noastre, Lady Winter îi invită pe toţi spiriduşii mici alături de spiriduşii adulţi la masă, pentru că a pregătit o grămadă de bunătăţi.
De la ora 14:00, pana la ora 15:00 urmează şi puţină relaxare, timp în care vom cânta, vom descoperi cum poţi face muzică cu o bucată de hârtie foşnitoare, împreună cu Ludwig von Stillenacht!
A venit şi momentul mult aşteptat de către cei mici: Moşul a ajuns şi acum pot vorbi liniştiţi cu el, îi pot povesti totul despre misiunile îndeplinite pentru el alături de spiriduşi, în Laboratorul lui secret.
Dar adulții?
În prima parte a zilei, pentru ca totul să meargă bine, am pregătit o memorabilă degustare de vinuri premium românești. Care sunt cele mai apreciate vinuri ale momentului? Alb, rose sau roșu? Ce preferați și de ce? Timp de două ore doi somelieri profesioniști, din echipa Transilvania Train, vă vor pune în față cele mai bune șapte vinuri românești.
Timpul trece repede şi deja a sosit momentul să ne despărţim de Moş Crăciun, care în continuare trebuie să facă posibilă magia Crăciunului pentru fiecare copil, ca în fiecare an. Plecăm împreună cu o echipă de spiriduşi poznaşi, cu Lady Winter si cu Gingerbread.
De la ora 18:00 urcăm din nou la bordul trenului fermecat unde ne vom asigura că despărtirea de Kido Express – Winter Edition va fi una sub semnul veseliei. O sesiune super distractivă de karaoke va asigura buna dispoziţie până la destinaţie.
Nu-i aşa că timpul trece mult mai repede când spui poveşti, te distrezi şi creezi alături de părinţi?
Ajunşi în Gara de Nord la 19:43, ne luăm rămas bun, însă doar până în noaptea de Crăciun, când cei mici îşi vor aminti de întreaga experienţă Kido Express – Winter Edition , pentru că atunci încă o dată, ca prin magie, lucrurile făcute de mâinile lor ajung sub propriul brad!
14 decembrie 2019
Kido Express Winter Edition
cuprinde:
- O călătorie memorabilă și interactivă cu Kido Express;
- Toate serviciile de la bordul trenului (gustări, băuturi, etc.);
- Două sesiuni de activități pentru copii;
- Două sesiuni de activități pentru adulți;
- Masa de prânz bufet la restaurantul hotelului Palace;
- Cadouri pentru toți participanții.
Rezervă un loc in Kido Express Winter Edition
Pachet Kido Express:
600 lei / persoană
Pachet promo 6 + 1 : La fiecare 6 bilete achizitionate, oferim 1 bilet gratuit.
Vârsta recomandată pentru copiii participanți este cuprinsă între 4 și 10 ani.